Bitinia fue un antiguo reino localizado al noroeste de Asia Menor y al suroeste del mar Negro, que desde la península de Calcedonia llegó a extenderse hasta Heraclea Póntica y Paflagonia, Misia y la Propóntide (actual mar de Mármara).

La Bitinia è un'antica regione, che fu regno autonomo e provincia romana, situata nella parte nord-occidentale dell'Asia Minore, delimitata dalla Propontide, il Bosforo Tracio e il Ponto Eusino (oggi Mar Nero).

Bitínia (; ; ) é o nome de uma antiga região do noroeste da Ásia Menor (Anatólia, na moderna Turquia) na costa do Mar Negro (Euxine).

La regió de Bitínia és una regió del nord-oest d'Àsia Menor, actualment Turquia, a la part asiàtica del Bòsfor i de cara a la mar Negra. El seu límit natural oriental és el riu Sangarius; pel sud tenia (d'est a oest) Paflagònia, el riu Ryndacus (que marcava la frontera amb Mísia) i Galàcia.

Bitinia (, ) este o regiune istorică, apoi regat elenistic în NV Asiei Mici, între Marea Neagră şi Marea Marmara. Regiunea populată din mileniul 1 î.H.de triburi trace (cel al bitinilor dă numele întregului ţinut), Bitinia beneficiază în secolele VI-IV de o largă autonomie în cadrul Imperiului Persan, fiind condusă de dinaşti locali. Pe litoral în secolele VII-VI î:H. coloniile Calcedon şi Astacos. În epoca luptelor dintre diadohi, principele trac Zipoites se emanicipează de sub autoritatea lui Lisimah şi adoptă în 297 î.H. titlul de rege (începutul erei bitiniene), punând bazele unui regat elenistic independent. Urmaşii săi duc o politică de elenizare a statului, sunt fondate noi oraşe-Nicomedia(=Izmit) în 264, Prusa ad Olympum (=Bursa). Sub Prusias I (235-183), hotarele sunt extinse spre S până la râul Sangarios(=Sakariya) şi Munţii Olimp (=Uludag).În luptele pentru tron de la începutul domniei, Nicomede I (279-250) foloseşte ca mercenari hoardele celtice care invadaseră Peninsula Balcanică; triburile tectosagilor, tolistoagilor şi trocmerilor traversează la 278/277î.H. Bosforul şi pustiesc Asia Mică, stabilindu-se durabil la SE de Bitinia, într-un ţinut care primeşte numele de Galatia. Nicomede I muta în 246 capitala statului în nou înfiinţatul oraş care-i poartă numele-Nicomedia. Pentru a rezista tendinţelor expansioniste ale vecinului său meridional-Pergamul, Bitinia se aliază în timpul lui Prusias I (235-183) cu Macedonia elenistică. La curtea lui Prusias I se va sinucide în 183 Hannibal, pentru a nu fi predat soliei romane care cerea extrădarea lui. În timpul lui Prusias II(183-149), Bitinia se recunoaşte regat clientelar Romei şi participă cu trupe la reprimarea răscoalei lui Aristonicos din Pergam (133-129). Nicomede IV (94-74), ameninţat de puternicul său vecin Mitridate VI Eupator, nu şi poate menţine tronul decât cu sprijin militar roman; la moartea sa (74) el lasă Romei mostenire regatul Bitiniei, organizat de Cn. Pompeius în 63 î.Hr. ca posesiune romană în provincia Bithynia Pontus, inclusă din 395 in Imperiul Roman de Răsărit. În Bitinia, la Niceea are loc în 325 primul conciliu al bisericii creştine, iar la Calcedon în 451, cel de al IV-lea, cunoscut si sub numele de Conciliul de la Calcedon care condamnă doctrina monofizită

Bitinia fue un antiguo reino localizado al noroeste de Asia Menor y al suroeste del mar Negro, que desde la península de Calcedonia llegó a extenderse hasta Heraclea Póntica y Paflagonia, Misia y la Propóntide (actual mar de Mármara).

La Bitinia è un'antica regione, che fu regno autonomo e provincia romana, situata nella parte nord-occidentale dell'Asia Minore, delimitata dalla Propontide, il Bosforo Tracio e il Ponto Eusino (oggi Mar Nero).

Bitínia (; ; ) é o nome de uma antiga região do noroeste da Ásia Menor (Anatólia, na moderna Turquia) na costa do Mar Negro (Euxine).

La regió de Bitínia és una regió del nord-oest d'Àsia Menor, actualment Turquia, a la part asiàtica del Bòsfor i de cara a la mar Negra. El seu límit natural oriental és el riu Sangarius; pel sud tenia (d'est a oest) Paflagònia, el riu Ryndacus (que marcava la frontera amb Mísia) i Galàcia.

Bitinia (, ) este o regiune istorică, apoi regat elenistic în NV Asiei Mici, între Marea Neagră şi Marea Marmara. Regiunea populată din mileniul 1 î.H.de triburi trace (cel al bitinilor dă numele întregului ţinut), Bitinia beneficiază în secolele VI-IV de o largă autonomie în cadrul Imperiului Persan, fiind condusă de dinaşti locali. Pe litoral în secolele VII-VI î:H. coloniile Calcedon şi Astacos. În epoca luptelor dintre diadohi, principele trac Zipoites se emanicipează de sub autoritatea lui Lisimah şi adoptă în 297 î.H. titlul de rege (începutul erei bitiniene), punând bazele unui regat elenistic independent. Urmaşii săi duc o politică de elenizare a statului, sunt fondate noi oraşe-Nicomedia(=Izmit) în 264, Prusa ad Olympum (=Bursa). Sub Prusias I (235-183), hotarele sunt extinse spre S până la râul Sangarios(=Sakariya) şi Munţii Olimp (=Uludag).În luptele pentru tron de la începutul domniei, Nicomede I (279-250) foloseşte ca mercenari hoardele celtice care invadaseră Peninsula Balcanică; triburile tectosagilor, tolistoagilor şi trocmerilor traversează la 278/277î.H. Bosforul şi pustiesc Asia Mică, stabilindu-se durabil la SE de Bitinia, într-un ţinut care primeşte numele de Galatia. Nicomede I muta în 246 capitala statului în nou înfiinţatul oraş care-i poartă numele-Nicomedia. Pentru a rezista tendinţelor expansioniste ale vecinului său meridional-Pergamul, Bitinia se aliază în timpul lui Prusias I (235-183) cu Macedonia elenistică. La curtea lui Prusias I se va sinucide în 183 Hannibal, pentru a nu fi predat soliei romane care cerea extrădarea lui. În timpul lui Prusias II(183-149), Bitinia se recunoaşte regat clientelar Romei şi participă cu trupe la reprimarea răscoalei lui Aristonicos din Pergam (133-129). Nicomede IV (94-74), ameninţat de puternicul său vecin Mitridate VI Eupator, nu şi poate menţine tronul decât cu sprijin militar roman; la moartea sa (74) el lasă Romei mostenire regatul Bitiniei, organizat de Cn. Pompeius în 63 î.Hr. ca posesiune romană în provincia Bithynia Pontus, inclusă din 395 in Imperiul Roman de Răsărit. În Bitinia, la Niceea are loc în 325 primul conciliu al bisericii creştine, iar la Calcedon în 451, cel de al IV-lea, cunoscut si sub numele de Conciliul de la Calcedon care condamnă doctrina monofizită